Zilele Șaguniene 2024 la Avrig
Ca în fiecare an, Liceul Gheorghe Lazăr din Avrig a găzduit o nouă acțiune culturală din cadrul Zilelor Șaguniene. Gazdele întâlnirii au fost Prof. Marcel Luca, directorul instituției de învățământ, și Pr. Vasile Gafton, Protopopul Avrigului. Evenimentul s-a desfășurat joi, 5 decembrie 2024 și a marcat încheierea Zilelor Șaguniene 2024.

După un cuvânt de bun venit al Prof. Marcel Luca, un grup de copii au interpretat câteva colinde și cântece patriotice pentru a marca perioada frumoasă de pregătire pentru Nașterea Domnului, dar și proximitatea Zilei Naționale a României. Evenimentul a fost moderat de Prof. Petre Din, care după o scurtă introducere a dat cuvântul protopopului Vasile Gafton, care a vorbit despre Sf. Andrei Șaguna și jertfa de sine pentru binele păstoriților. În continuare au fost prezentate lucrările elevilor liceului referitoare la felul în care fiecare percepe ziua națională a României, iar unul dintre elevi, pregătit de profesorul Petre Din, a făcut o prezentare personalității Sf. Ierarh Andrei Șaguna așa cum a fost ea prezentată de avrigeanul Romulus Cândea.
Pr. Emanuel Tăvală, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Sibiului le-a vorbit elevilor despre instituțiile șaguniene, amintind aici despre ziarul Telegraful Român și Biblia lui Șaguna, iar în încheiere pr. Ciprain Cândea, consilierul administrativ al eparhiei a vorbit despre legătura marelui ierarh cu oamenii de cultură ai vremii, în special cu familia Barcienilor.
Sursă: Mitropolia Ardealului